marți, 23 octombrie 2012

" NASUL" SISTEMULUI TICALOSIT

   A fost ales in 2004 promitand ca va infrange sistemul ticalosit si ca va trege in teapa coruptia patronata de Adrian Nastase pana atunci.
   A avut toate conditiile, a beneficiat de tot sprijinul si de toate armele pentru a se lua la tranta cu coruptia si cu toate astea, dupa opt ani de sedere la Palatul Cotroceni, vedem nu numai ca nu a facut nimic, dar intre timp a devenit protectorul acestui sistem. Neputand sa-l doboare si la subordonat devenindu-i "nas".
   Toti stiam ca aceste lucruri se intampla dar nu puteam dovedi si daca se mai intampla, ca vreun jurnalist sa scoata pe taraba publica increngatura infractionala a celor care au condus aceasta tara, acesta era atacat imediat de haita basista si cautat la venituri de politia fiscala condusa de Blejnar.
    Odata cu aparitia in spatiul public a convorbirilor purtate de seful ANAF cu diversi oameni politici ai partidului aflat la putere, cu judecatori, oameni de afaceri, functionari, primari si ofiteri ai serviciilor secrete, banuiala ne-a fost confirmata si mizeria din institutiile statului patronata de la cele mai inalte nivele ale deciziei politice a iesit la iveala. Aceste stenograme  ne arata cum functioneaza acest regim care a sufocat tara sub mandatele lui Basescu.
    Este un sistem in care: "smecherii" isi rezolva problemele printr-un telefon, judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie fac trafic de influienta, comisarii garzii financiare acopera evaziunea atunci cand interesele de partid o cer, seful ANAF pastorul taxelor si impozitelor datorate statului, este acuzat de complicitate la evaziune fiscala si protejare a unui mecanism evazionist, procurorii cer spaga zeci de mii de euro pentru fiecare an de pedeapsa, baietii destepti cumpara ieftin de la stat si vand scump tot statului, primarii isi dau "moca" case si terenuri din domeniul statului, politicienii isi pun nevestele si amantele in functii de conducere, politistii apara infractorii in timp ce brokerii fug cu banii clientilor. Acesta este statul reformat de Traian Basescu.
     Ieri, am citit stenograma convorbirii dintre Sorin Blejnar si judecarorul ICCJ Iulian Ilie Dragomir, cel care i-a "ingropat" dosarul de spalare de bani a presedintelui  si m-am crucit constatand "pupincurismul" scarbos si cata slugarnicie zace in acesti oameni: " Am onoarea excelenta, sa traiti, cu mare respect. Un minunt cu un prieten al domniei voastre si al nasului domniei voastre. Nu sunt prietenul nasului mai degraba decat prietenul finului, pentru ca suntem amandoi...unui nas comun al nostru...el e nasul nostru si-n sufletul nostru". Nasul din suflet ( din sufletul lui de mafiot, poate) asa cum spune judecatorul nu-i nimeni altul decat Traian Basescu, nasul judecatorilor si procurorilor din acesta tara, nasul justitiei independente, atunci cand vine vorba de un cetatean oarecare si slujarnica atunci cand trebuie sa apere interesele cotroceniste. Aceasta este justitia ce trebuia aparata la referendum de Ponta si Antonescu, spargatori de "buboaie slugarnice" si "calai" ai "nasului" din sufletul judecatorilor. Eu spun ca nu justitia trebuia aparata atunci; ci "nasul" ei, cel care "unge" judecatori si procurori in functie si care primeste rasplata acestor numiri.
     Cand in urma cu cateva luni, a aparut in presa stenogramele convorbirii dintre Ponta si Gheorghe Balan- din care singurul lucru pe care l-am aflat, a fost ca amandurora le place cafeaua- Consiliul Superior al Majistraturii a tacut malc referitor la scurgerea lor in presa, ba mai mult i-a invinuit pe cei doi de presiuni asupra justitiei. Acum cand " bossul", "nasul" din sufletele lor de slugi, este subiect al inregistrarilor intr-un dosar de complicitate la evaziune fiscala cel vizeaza pe seful ANAF, s-a ofensat si a demarat o inspectie pentru a stabili sursa scurgerii acestor convorbiri in spatiul public. Banuiam, sau unii dintre noi chiar stiam de dubla masura a unor institutii subjugate de acest regim, care actioneaza intr-un anumit fel, cand e vorba de oameni obisnuiti si cu totul altfel cand trebuie sa-si apere seful, dar acum nu mai incape niciun dubiu- "maharul" suprem trebuie protejat.
    Am mai observat ceva citind stenogramele: superioritatea cu care "nasul" isi trateaza supusii. Acest comportament este o meteahna mai veche a presedintelui, de pe vremea cand era ministrul transporturilor si injura sindicalisti, perfectionata la primaria capitalei, din fotoliu de primar cand dadea capuri in gura chioscarilor si desavarsita in cele doua mandate de presedinte, cand a "masluit" majoritati parlamentare, guverne si curti constitutionale.
    Lingusitori si ridicand osanale "mardeiasului" clasei, supusii acestuia se simt protejati si nu-si fac prebleme ca actiunime lor sfideaza legea. Ei discuta lejer despre spagi, despre impartirea dreptatii lor, despre trucarea licitatiilor si despre distribuirea discretionara a banului public. Nu se tem pentru ca oricat o fi incercat cei 7,4 milioane de votanti din vara, nu au reusit sa ia justitia din mana lor.
    Reforma statului pe care ne-o lasa Basescu mostenire dupa doua mandate de presedinte, are trei trasaturi esentiale: coruptie fara coruptii nostri, evaziune fara evazionistii nostri si infractionalitate fara infractorii nostri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu