DE LA "CENTURA DE SIGURANTA" LA PIERDEREA SUVERANITATII (II)

   În postarea anterioara m-am ocupat de consecinţa cea mai grava a acordului semnat de România cu FMI în anul 2009, fiind convins, ca prin masura de reducere a rezervelor minim obligatorii de la 40% la 20%, Banca Naţională a vărsat, practic, sumele împrumutate în contul băncilor străine.

   În postarea de fata o sa formulez cateva opinii referitoare la consecinţele si efectele pe care le-a avut acest acord în economia romaneasca.

   Planul de austeritate impus României de către reprezentanţii "cămătarului lumii" a produs ravagii în economie. Tăierile din topor fără nicio analiza, operate în sectorul bugetar de-a valma, numai pentru încadrarea intr-un deficit si acesta impus, a dus la un consum din ce în ce mai mic si la încasări ale statului din impozite si taxe ce au atins minime istorice. Politica tăierilor nu a făcut nimic altceva, decat, sa mute buba dintr-o parte în alta. S-au redus deficitele în sectorul bugetar dar au crăpat în bugetele de pensii si sănătate. Era si normal în condiţiile în care un sfert din salariatii acestei tari au contribuit cu 25% mai puţin la aceste bugete.( si mă refer doar la tăierea salariilor bugetarilor fără sa iau în calcul reaşezarea salariilor din sectorul privat care s-a făcut tot în scadere) Bolnavii au fost aceiaşi ca înainte de tăiere, pensionarii la fel si atunci bineinţeles ca banii nu au mai ajuns. S-a mizat pe ieşirile naturale din sistem si li s-au oferit toate condiţiile în acest sens. Au fost închise spitale, s-a dat legea aceia aberantă ca doar la şapte plecări pe cale naturală, din sectorul bugetar, se poate angaja un nou salariat si s-a redul lista medicamentelor compensate. Nici aceste ieşiri pe cale naturală din sistem nu au echilibrat deficitele macro economice ale ţării. Probabil s-au încăpăţanat si n-au murit destui.

   S-a impus norna didactică în invatamant ca în intreprinderile socialiste doar, doar, statul va avea mai puţine obligaţii financiare fata de prestatori. Nici asta nu a ajuns.

   Au fost obligate firmele sa plătească impozit si pentru veniturile pe care nu le realizau prin introducerea impozitului forfetar. Nici asta nu a ajuns.

   S-au recalculat pensiile, au fost impozitate, dar nici asta nu a ajuns.

   S-a introdus obligativitatea plătii contribuţiilor la asigurarile de sănătate pentru pensionari. Nici asta nu a ajuns.

   S-au impozitat dobanzile, tranzacţiile cu valori mobiliare si titluri de stat, dar nu a fost suficient.

   S-au dublat impozitele pentru a doua proprietate si s-au triplat pentru cele ce depăşesc doua, dar tot nu a fost suficient.

   S-a majorat cu cinci pruncte procentuale taxa pe valoarea adăugata, dar tot n-a ajuns.

   După toate aceste măsuri luate doar pentru încadrarea în ţintele de deficit impuse de creditorii internaţionali fără a avea nici un efect benefic pentru economie, ne vedem nevoiţi sa constatăm ca suntem în genunchi, învinşi de austeritate si surclasati de tari precum  Bulgaria, comparatie ce pana nu de mult ne avantaja.

 Tăierile si cresterea taxelor pe care le-am suportat în ultimii trei ani nu ne-au vindecat. O fi reusit operatia din punct de vedere medical, dar pacientul este si azi tot în coma, pentru ca nu i-au fost administrate medicamentele care sa-l puna pe picioare. Nu a existat nici macar o masura care sa ajute economia iar investitiile cu care aceasta guvernare se lauda, s-au dovedit o fi cele mai mari "furaciuni" din banul public.
  In zadar tipa consilierul guvernatorului : " Fratilor, nu impozitati mai mult, colectati mai mult, pentru ca s-ar putea daca majorati taxele sa colectati mai putin". Cine sa-l auda? 

   Mai toate companiile romaneste trecute prin purgatoriul celor trei ani de austeritate, sunt astazi, ori în proceduri de insolventa si lichidare judiciara, ori inregistreaza mari pierderi. Mai puţin cele ale "baietilor destepti" si cele, ale protejatilor oamenilor politici.

   După toate aceste conditionalitati impuse de "camatarul lumii", nu a mai mirat pe nimeni, pretentiile acestuia de a se "infrupta" si din sectoarele energetice ale ţării si cu umila supunere am acceptat privatizari a unor anumite parti din aceasta economie, în conditii dezavantajoase si la preturi foarte mici. S-a ajuns pana acolo incat santajul se exercita la vedere fără ocolisuri: Daca nu privatizati Oltchim-ul, nu semnam a saptea transa de evaluare.

  Daca vorbim de acest acord de finantare fără sa vorbim si de ceea ce a pierdut tara de pe urma semnarii lui, e ca si cum, am vorbi de caruta fără sa vorbim de cal. Ori calul asta, a venit în România, tare flamand.

   Cred ca, daca am fi fost singuri pe lume, ne-am fi descurcat mult mai bine, dar pentru ca nu suntem si tot sistemul financiar mondial este controlat, avem aceasta problema de a accepta toate condiţiile ce ni se impun.

   Finanta mondiala a controlat de-a lungul istoriei fiecare stat si fiecare dolar pe care l-a tipari, prin razboaie sau prin credite impovaratoare. Astazi razboaiele nu mai sunt o solutie, ele costa enorm si  doar în cazuri speciale se mai recurge la astfel de măsuri. Subjurarea unui stat vine astazi prin cont. Banii sunt arma care ingenunchiaza la piciarele creditorului pe cel nevoias.

   Cred ca, dupa ce toate condiţiile vor fi puse, dupa ce se vor semna toate acordurile fiscale si de supraveghere bancare si bugetare, dupa ce reguli noi de creditare vor fi implementate, vor apare si banii si se va pune capat acestei perioade de austeritate. Pe reguli noi, cu conditii din ce în ce mai greu de suportat si cu suveranitatea statului în pixul unui functionar de la Bruxelles. Asta cred ca a fost marele aranjament, pentru ca nimic nu se intampla pentru ca asa trebuie sa se intample, ci pentru ca asa hotarasc "unii" sa se intample.