Nu am vrut sa-mi dau cu părerea din primele zile, despre congresul popularilor europeni care a avut loc la Bucuresti, pentru ca voiam sa vad mai intai care sunt reacţiile despre aceasta adunare în mediul politic, jurnalistic si al opiniei publice. Acum, după trei zile, vreau sa spun cateva lucruri.
În afara de cateva aluzii tangentiale ale lui Crin Antonescu si ale lui Cristian Parvulescu de la Pro- Democraţia, nimeni, dar absolut nimeni, nu au pus punctul pe "i" în ceea ce priveşte viitorul dreptei în Europa. Cred ca nu au făcut-o pentru ca exista în societatea noastră un clişeu si anume: dacă ai anumite opinii critici despre politica Uniunii Europene, eşti neapărat rusofil.
Eu îmi asum acest risc.
S-a scris ca la acest congres s-a pus la cale viitorul Europei. Nimic mai fals. Popularii europeni sunt în mijlocul unui mare dezastru. Chiar dacă în momentul de fata ei deţin majoritatea în Parlamentul European si în Comisia Europeană, în statele membre a pierdut-o deja, iar, dacă tendinta actuală se va menţine, în 2014 la europarlamentare, vor înregistra o înfrangere zdrobitoare.
Totul a început cu prăbuşirea dreptei creştin-democrate din Polonia, a urmat Danemarca, Franţa, Belgia, Slovacia si Italia. În momentul de fata mai conduc 14 guverne din 27. Peste doua săptămani vor deveni minoritari pentru ca vor pierde si Lituania. În Germania, care va avea anul viitor alegeri naţionale, sondajele arată o înfrangere usturătoare a reprezentanţilor dreptei. Doar doua state membre au mai dat o şansa dreptei europene: Ungaria si Grecia. În Ungaria a fost posibil pentru ca acolo, e Viktor Orban "rege" iar în Grecia pentru ca acolo alegerile s-au repetat pană cand rezultatele au convenit Germaniei si cancelarului ei.
Toate acestea îi vor face pe populari sa piardă influenţa în Comisie si cu cat anul 2014 se va apropia, Barroso si compania va avea din ce în ce mai puţin de spus. Cele mai mari şanse pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Comisiei Europene îl are liberalul Guy Verhofstadt din Belgia, care probabil, va da si un semnal de schimbare a orientării politice de la Bruxelles.
Preşedintele Basescu cu ai lui democraţi-liberali sunt pe "mană moartă" pentru ca nume precum Barroso, Viviane Reding si chiar Merkel vor deveni istorie în viitorul apropiat.
În decembrie, dacă nimic senzational nu se va întampla, România va da si ea cu flit popularilor si doar prin aranjamentele subterane ale lui Basescu se mai poate spune ca PDL -ul mai poate guverna aceasta tara, ori asta e marea problema a Europei populare: faptul ca rand pe rand, aceasta doctrina pierde teren în aproape toate statele membre.
Ce va mai reprezenta Barroso în 2013 sau la începutul lui 2014, cand majoritatea va fi de mult pierdută iar sprijinul sau se va baza doar pe guvernele cu mari probleme în acest moment: Grecia, Spania, Ungaria?
Dar pentru ca încă mai au cuţitul în mană, pentru ca decizia este încă la ei, pentru ca suntem dependenţi de banii lor, pentru ca liderii noştri politici nu au ouă acolo unde ar trebui sa aibă si pentru ca istoria ne-a metamorfozat în vasali nu spunem nimic din toate astea si luăm pozitia strutului asteptand sa ni se intample ceea ce ne-o aduce vantul.
Imi asum aceste randuri sufocat de stirile citite din promter de "guristele" televiziunilor de stiri cum ca: astia s-au reunit la Bucuresti pentru a stabili soarta Europei pentru urmatorii 20 de ani. Sa creada ele, sau poate tata Leana de la Cracanatii din Deal, ca eu nu cred în veci, cand stiu, ca sorta lor în Europa este pecetluita si pană la schimbarea lor de la conducere nu-i decat o chestiune de timp.
Ori, asta asteptam sa aud de la politicieni, ziaristi si analisti politici: De ce sa mai mergem pe mană lor dacă în curand nu vor mai reprezenta aproape nimic în decizia politica a Europei.
Eu stiu ca, în ziua de azi, a critica pe Barroso, pe Merkel sau pe dusmanca noastra nationala Viviane Reding este o infamie si eşti imediat catalogat ca fiind simpatizant a lui Putin, dar cunascandu-i pe cei care ma cunosc si stiind ca nu ma pot invinui de astfel de sentimente, spun ca ei sunt "mană moartă" a politicii externe romanesti.
Daca condamn ceva în relatia noastra cu Uniunea Europeana este postura de "capra" pe care o adopta toata clasa politica romanesca; de la Basescu, care are interes sa fie recunoscut ca lider legitim desi poporul i-a spus sa plece, pană la Ponta, care din unsprezece puncte impuse, rezolva doisprezece numai sa ia nota buna si sa nu fie oprit la meditatie.
La mitingul de pe Arena Nationala,despre care unii spun ca a fost cel mai mare miting organizat de o formatiune politica de la revolutie, Serghei Staniev, liderul socialistilor europeni a avut taria, libertatea si puterea sa spuna ca politica populara, în Europa, este un capitol incheiat. Nu i-a fost teama nici ca-i taie Barroso fondurile si nici ca primeste liste cu puncte ce trebuiesc indeplinite.
Singurul politician roman care s-a raliat acestei opinii a liderului european, a fost Crin Antonescu, desi, si lui îi pot reprosa ca s-a făcut pres în fata deciziei de inpunere a cvorumului la referendum peste prevederile constitutionale.
În cele cateva ore pe care le-a perecut d-na Merkel la Bucuresti, a avut o singura curiozitate. Cine va reprezenta România la Consiliul Europei? Basescu sau Ponta? Sa nu credeti ca interesul doamnei este starnit de persoana unuia sau altuia. Pentru cancelar, votul lor este cel care conteaza. Se stie ca Basescu voteaza neconditionat toate propunerile doamnei, în timp ce Ponta nu.
Pe fondul disputei dintre Franţa si Germania privind viitorul uniunii economice si monetare a Europei, d-na Merkel are nevoie de Basescu pentru ai sustine, prin votul sau, masuri ca: supervizari bancare unice, supervizarea bugetelor naţionale de catre un "supercomisar" european, sau maniera în care, tarile care nu fac parte din zona euro vor putea exercita un drept de interventie asupra mecanismului de protectie a acestei zone.
Asta o doare pe madam Merkel nu persoana preşedintelui roman. Veţi vedea, nu peste mult timp, cum va strange la pieptu-i de "mama" a Europei pe orice alt pastrator al voturilor României în Consiliu, abandonad fără milă bastardul.
Ori, în aceste condiţii, cred ca este absolut necesar sa ne ridicăm din pozitia de capra, sa scoatem capul din nisip, sa ne aşezăm la masa si sa ne spunem punctele de vedere, pentru ca nimeni nu e veşnic intr-o functie, cu atat mai puţin Barroso, Merkel sau Reding.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu