joi, 14 februarie 2013

VACILE AU NECHEZAT IN FARFURIILE ENGLEZILOR



   Confraţii lui David Beckham spun ca la masa de toate zilele li s-a servit pe post de vită caii verzi de pe pereţii României. Supărată regina a interzis fredonarea în palat a melodiei cu caii verzi de pe pereţi a lui Smiley&Alex Velea, chiar dacă aceasta făcea pasul majordomilor mai saltaret si umplea de bucurie sanul cameristelor.
    Totodată a fost anulata celebra vanătoare anuală de vulpi pe motiv ca acestea nu au fost corect etichetate, existand suspiciunea ca vulpile sunt de fapt nişte bieţi iepuri travestiti aduşi din România.
  Ştiu ca sunt multe "exemplare" pur-sange "moldovinesc" si nu numai, care contra cost prestează pe trotuarele londoneze, oferind englezului stresat plăceri cu numărul sau cu ora, dar de la patul dezmăţului si pană la farfuria purtătoare de lasagna cu copite cabaline este cale lungă si tone-ntregi de dezinformare.
   Scandalul a luat amploare după ce sub eticheta cărnii de vită a fost descoperită în lasagna vandută în Marea Britanie sub marca Findus, carne de cal. Carnea respectivă potrivit producătorului francez ar fi provenit din abatoarele româneşti. Ea a trecut pe la un comerciant cipriot, apoi pe la un depozit din Olanda, după care a fost procesata în Franţa. Undeva pe aceasta filiera comerciala au fost schimbate etichetele si carnea de cal a devenit de vită.
   Autoritatile romane spun ca la noi nu a fost indentificata nicio neregulă. Calul a plecat cal din România iar în drumul lui către regat a fost servit de francezi cu jăratec si martoaga s-a transformat în vaca.
    Acest scandal al cărnii de cal din lasagna ingurgitata de supuşii reginei, în care România a devenit ţap ispasitor, ciuca bătăilor si vinovatul de servici, ascunde de fapt un urias război comercial prin care se urmăreşte eliminarea procesatorilor români de pe piata furnizorilor de alimente.
   Dacă în România nu ar exista acest "lasă-mă sa te las" si ar fi existat proceduri informatizate asa cum cere Uniunea Europeană, pentru urmarirea lanţului comercial, acest scandal nu ar fi fost posibil, iar România ar fi evitat o astfel de acuzatie.
   Acum ne zbatem sa ne dovedim nevinovatia dar tare mi-e teama ca si acum ca de fiecare data vom muri cu dreptatea în mana pentru ca interesele sunt prea mari iar noi prea mici.
   Candva pe vremea lui Richard al III lea, spune Shakespeare, ca pe-un cal se dadea un regat, azi carnea lui este motiv de scandal în intreaga Europa.
 
P.S. In urma acestui scandal, Agentia Britanica de Securitate Sanitara a efectuat mai multe perchezitii la unele abatoare engleze suspectate si ele ca vand carne de cal în loc de vită.
   Ironia face ca tocmai cei care au inceput scandalul sa nu-si de-a seama ca dacă dai cu palma-n rahat ii stropesti intr-adevar pe toti..., dar te manjesti si tu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu