marți, 22 ianuarie 2013

ELENA UDREA " ŞIFONATA" DE CURTEA DE CONTURI


     Faptul ca la ministerul condus de Elena Udrea s-au "sifonat" bani către clientela portocalie, nu mai este un secret pentru nimeni, numai ca acum, acesta "sifonare" a fost confirmată si de Curtea de Conturi, care prin raportul dat publicitatii, constata ca s-au aruncat sute de milioane de euro pe fereastra modernizarii unor biete ulicioare săteşti.
   În fond, acest program de reabilitare, modernizare si asfaltare a drumurilor judeţene, pus la cale de "Regina dezvoltării", nu a fost altceva decat o "praduiala" uriaşă a fondurilor de către firmele portocalii aflate în graţiile "Ministresei".
   Este al treilea raport care arata neregulile de la ministerul condus de Elena Udrea.
   Primul a fost raportul Corpului de Control al ministrului Eduard Hellvig, care concluziona: " Jaf si dispreţ pentru banul public..."
   Al doilea a fost Raportul Comisiei DG Regio, Direcţia Generală a Comisiei Europene, care se ocupă de politici regionale. Acest raport consfinţia faptul ca din 515 milioane de euro atrasi de Ministerul Dezvoltării în anul 2011, 505 milioane de euro sunt suspectati de fraudă. Adică 98%...ceea ce inevitabil, a impus, masura suspendării fondurilor europene regionale de anul trecut.
    Ministerul condus de Elena Udrea, în frunte cu ea, nu au înfăptuit dezvoltarea regională a ţării, ci devalizarea fondurilor bugetare, pe care le-au spulberat în conturile portocalii ale clientelei aservită politic. Si sa recunoaştem, are "calităţi" deosebite, tupeu fără masura si s-a dovedit o adevărată "artistă" a manevrelor financiare.
   Victimele? Noi toţi...Ne-a dat-o "Zeus", drept recompensa pentru laşitatea si neimplicarea noastră, si cum în general "hoţii" dispun de arta de a-si alege victimele...Iată-ne! Noi suntem... ALEŞII.
   Cred ca v-o mai amintiţi pe "duduia" care tăia, aproape zilnic, pamblici. La fiecare kilometru nou de drum asfaltat, la fiecare ulicioara pietruita, sau la fiecare sală de sport ridicată. Nu o făcea doar ca sa-si scoată pantofiorii si posetutele în lume, ci pentru a-si lega numele de "marea realizare".
   Acum, cand apar astfel de concluzii care o incriminează, ne comunica ca nu era responsabilitatea ministerului de a organiza licitaţiile, ci acesta responsabilitate era a primarilor respectivi. Ştim si noi, numai ca finanţare nu primeau decat acele proiecte care erau adjudecate de firmele pedeliste. Iar de aceasta selecţie se ocupa ministerul condus de "Coana Leana".
   Primarii, fericiţii beneficiari a pietroaielor înşirate pe uliţi, o primeau cu paine si sare si dormeau cu poza-i sub pernă sperand ca "chilotizarea" doamnei ministru' va prinde si satucul lor. Genul acesta de ploconeala la poalele minijupului ministerial, "tainul" si "para-ndaratul", au fost criteriile ce au stat la baza " implanturilor" de fonduri, facute de "Diva" dezvoltării în firmele portocalii.
Rezultatul? Drumuri proaste, bani furati, afaceri bune...
   Dupa caderea guvernarilor portocalii din primavara anului trecut, la aproape toate ministerele s-au descoperit mari nereguli si prejudicii aduse statului. Cu toate astea, nimic nu s-a intamplat. Vinovatii sunt bine mersi, recuperarea prejudiciului, canci...desi, ar fi fost singurele metode de oprire a "praduielii".
   Curtea de Conturi si-a facut datoria ca de fiecare data, iar acest Raport- care efectiv este o "scaltoaca" data peste ceafa blonda a "Favoritei prezidentiale"- nu ar trebui sa ramana fără urmari.  DNA-ul si celelalte institutii ale statului, atat de dragi presedintelui, ar trebui sa se autozesizeze.
   Numai ca...se pare ca... procurorii nu exista, sau daca exista..., exista numai pentru politie politica, ascultari de telefoane si fabricarea de dosare penale adversarilor politici..., ceea ce nu-i cazul doamnei. Ea, e în bratele cui trebuie, sub protectie si acoperita pana peste cap... de hartii.
  "Albita" în 9 decembrie de razesii lu' Stefan si trimisa în parlament sa le apere " saracia, si nevoile", "Blonda de la Golden Blitz" formuleaza pretentii la conducerea PDL si stabileste strategii de dezvoltare a "dreptei autentice".
"Strategie" am spus ? Ei na!...De unde-atata viziune? ...Sa i-o fi aratat domn' presedinte?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu