vineri, 7 septembrie 2012

PRIVATIZARE SAU UN CADOU FACUT GERMANIEI

      Privatizarea Oltchim, cel mai mare combinat chimic al ţării, a ajuns prioritatea zero, pe ordinea de zi a guvernului, în condiţiile în care; FMI-ul conditioneaza aprobarea celei de-a sasea evaluări a acordului cu România, de "privatizarea sau lichidarea" combinatului, producţia a fost oprită din 22 august din lipsa de finanţare iar salariatii, neplătiti de mai multe luni, au ieşit în strada.
Istoria acestei privatizări este lungă, si plină de eşecuri datorate în mare parte, rămînerii fără materii prime, ca urmarea a inchiderii rafinariei Arpechim, din motive de nerentabilitate. Au urmat ani de coşmar, pentru activitatea acestui combinat si cautandu-se o soluţie de salvare, s-a cerut sprijin financiar de la stat, dar cum interesele sunt mai presus decat viaţa celor 3300 de angajaţi dependenţi total de functionarea combinatului, la Bruxelles, a fost blocată cu sprijinul Germaniei, documentaţia privind ajutorul de stat. A durat trei ani, timp în care Oltchim a acumulat pierderi si nu s-a mai putut finanta. Toate aceste aranjamente europene, aveau drept obiectiv, sprijinirea actionarului minoritar PCC, o firma nemteasca, care detine si în Polonia un combinat cu profil identic si care, este interesată de blocarea oricărei reabilitări financiare, pentru a putea pune mană pe acţiunile Oltchim, la un pret derizoriu. PCC doreşti falimentare combinatului si concedierea a 2400 de angajaţi, vrand sa pastreze doar trei secţii de producţie, cele care au piata de desfacere eternă, restul urmand a fi vandut la fier vechi, sub patronajul domnului fost ministru de finanţe Sebastian Vladescu care este reprezentantul nemtilor în consiliul de administraţie.
Se zvoneste, ca aceasta firma ar avea un drept de preemtiune, din poziţia sa de actionar minoritar, eu nu cred acest zvon, dealtfel mă confirma însuşi primul ministru Victor Ponta, care a declarat, ca doua mari companii sunt interesate de preluarea combinatului.
Iniţial, pentru privatizare, s-a mers pe ideea convertirii în acţiuni a datoriilor, pe care le avea combinatul către AVAS si Electrica si după conversie, întreg pachetul de acţiuni, sa fie vandut la licitaţia din 14 septembrie, dar pe ultima sută de metri ,strategia de privatizare a fost schimbată în sensul ca statul renunţă la conversie, propunand, o nouă metoda, care consta în vanzarea simultană către acelaşi investitor, a creantelor AVAS si Electrica si a actiunilor. Astfel, vor fi trei licitatii, la care PCC actionarul minoritar, a anuntat deja, ca va participa. Nici nu se putea altfel, pentru ca de departe, aceasta nouă procedura ii avantajeaza. Este greu de presupus, ca un alt investito,r va fi interesat în condiţiile în care PCC, impreuna cu alti interpus,i detine în momentul de fata 32,32% din capitalul combinatului si ar putea ingreuna sau chiar bloca managementul acestuia.
Eu, cred, ca guvernul a ales cea mai paguboasa metoda de privatizare, pentru ca a limitat practic participarea la licitatie doar unui singur cumparator serios; nemtii de la PCC si mai cred, ca aceasta privatizare, este un cadou facut de FMI, Banca Mondiala si UE, Germaniei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu