marți, 13 noiembrie 2012

INTERESUL NATIONAL CU GHEATA SAU FARA?



   Ieri preşedintele a ţinut prima conferinţă de presa după referendumul de demitere din 29 iulie în care a atacat dur întreaga clasa politică, guvernul si trusturile de presa
Gata, jucătorul a intrat în teren, a dat cu toata lumea de pămant, a zornăit cătuşe, a stabilit reguli noi aduse de la Bruxelles si pozand în veşnicul sanitar al sistemului ticăloşit i-a zgandărit toate "buboaiele" care-l  măcina. Bineinţeles a uitat de cele personale, dar ce mai contează cand încă o data ( a cata oară ?) vrea sa ne facă bine cu forţa.
     După părerea mea doua au fost temele majore a discursului preşedintelui.
Mai întai clasa politică vinovată de toate relele pămantului,care prin acţiunile sale a subminat încrederea Europei si a partenerului strategic NATO în functionarea statului de drept din România. Intervenţia politicului în justitie a făcut ca raportul pe  MCV sa fie dezastruos iar intrarea în Schengen se va produce la sfantul aşteaptă.
   Eu pot sa accept ca trăiesc intr-o tara condusă de politicieni care nu se ridica la valoarea ţării pe care o reprezintă din cauza lipsei de onoare, a traseismului si corupţiei, dar nu pot înţelege de ce preşedintele trebuie exclus din aceasta clasa politică. Am uitat oare de flotă si de dispariţia ei, am uitat de casa din Mihaileanu si de modul personal în si-a atribuit-o, de felul în care si-a făcut mezina europarlamentar sau de "vanzările anterioare" a celei mari. Inţeleg sa arătam cu degetul spre cei vinovaţi, dar s-o facă cel fără de păcat.
Pot sa accept ca depindem de banii Europei si ca cel care te împrumută are dreptul de a pune condiţii, dar nu pot sa accept ca aceste condiţii sa schimbe voinţa electoratului asa cum s-a întamplat în vară, chiar cu riscul de a primi nota mica pe raportul de verificare si de a suporta încă o amanare a deciziei cu privire la admiterea în Schengen. 
" Ne împiedicăm de interesele a 471 de parlamentari" a spus preşedintele. Atunci sa desfiinţam parlamentul. La ce dracu' ne mai trebuie daca tot ne impiedicam de el?
    Al doilea anunţ important pe care l-a transmis preşedintele aseară naţiunii, a fost următorul: " După alegeri voi desemna un premier care sa serveasca interesul naţional" Chiar?
Dar cine stabileste care este interesul naţional? Preşedintele? Comisia doamnei Macovei sau PDL-ul?
Nu înţeleg în numele cui vorbeşte domnia sa de interesul naţional si de ce trebuie sa mai mergem la vot dacă tot nu contează?
    Este foarte clar ca adevarata miza a acestor alegeri nu sunt rezultatele lor. Toti stiu ca USL-ul nu mai poate fi impiedicat sa castige nici cu dosare, nici cu arestari, nici cu mape profesionale, si atunci se pregatesc armele pentru data de 10 decembrie cand incep consultarile pentru postul de prim- ministru. Din acest motiv a ţinut preşedintele sa precizeze care va fi criteriul care va sta la baza desemnarii sale. O fi el poporul suveran dar cand nu alege pe cine trebuie atunci intervine interesul naţional.
    Eu cred ca intersul naţional a fost definit în vară pe 29 iulie cand o majoritate covarsitoare la demis pe presedinte, i-a spus sa plece acasa si sa ne lase în pace, dar se pare ca acest interes naţional definit prin vot nu-i tot ala care ii place preşedintelui. Domniei sale stiu ca-i place cu gheata sau mai nou si-o fi schimbat tabieturile si-i place mai mult fără?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu