joi, 15 noiembrie 2012

GATA! NE-A LUMINAT.

   Pentru cei care nu sunt la curent cu viaţa politică, mai marele  ţării, în două declaraţii succesive ne-a spus, ca-si bagă picioarele în votul popular si va desemna după alegeri un premier care sa serveasca interesului naţional.
   Ne-am dat de ceasul morţii, am căutat sa citim printre randuri sau în gesturile prezidentiale, dar n-am aflat ce înseamnă " sa serveasca interesului naţional" si nici cine este acest "interes naţional"?
   Gata! Ne-a luminat "spionul" şef.
  Ieri, într-un interviu MRU, fostul şef al spionilor si cel mai liliputan premier pe care l-a avut România după revoluţie, la întrebarea: " De ce nu va fi desemnat Ponta prim-ministru după alegeri?" a răspuns: "Pentru ca nu participa la anumite zile de naştere".
    A! Pai zi asa, frate!
    Interesul naţional, asta de care vorbeşte preşedintele, nu are nimic a face cu votul din 9 decembrie. El, interesul, este stabilit la chiolhanurile mult îndrăgite de "bulibasa" iar premierul este ales de pe lista cu invitaţi. Cine nu merge cu "plocon" la "nasul din suflete" n-are ce căuta la conducerea "căruţii" cu coviltir european.
    Acum înţeleg perfect de ce "domnu' spion", si-a felicitat şeful cu trei zile înainte de ziua de naştere a acestuia. Sa fie primul. Sa prindă loc pe lista pretendentilor la hăţurile ţării.
    În aceste condiţii, te întrebi, pentru ce dracu mai cheltuim bani pentru a organiza alegeri? Hai sa-i înscriem pe toţi pe lista, sa-i băgăm cu japca în casa cu plăceri a Satanei si sa-i dăm în mă-sa pe alegători cu voturile lor cu tot. Statul de drept sa-l transformăm în "stat drepti" în fata "chefuitorului suprem" si sa ne vedem de treaba sa avem cu ce achita "consumaţia" clasei politice.
    Sistemul asta politic în care totul este de vanzare, chiar si conştiinţa cine are, s-a accentuat si a devenit sport naţional odată cu " soluţia imorală" impusă în 2005 de preşedinte.
    Atunci s-a legalizat prostituţia în politică.
   Se practica si înainte de acest eveniment, clandestin si cu mai multă fereala, dar atunci s-a semnat decretul prezidential de ridicare a poalelor în capul interesului personal.
    Din acel moment "curvasaria" s-a perpetuat în fiecare mandat, s-a perfectionat "arzand-o" si pe stanga si pe dreapta. Alegerile nu au mai contat pentru ca parlamentarii au început sa-si schimbe doctrinele mai des ca izmenele, inventand majoritati parlamentare si chiar partide care nu au avut nimic a face cu procesul electoral.
    Faptul ca acum, cel uns cu toate alifiile guvernului ne anunţa ca după alegerile din decembrie se va proceda la fel nu-i nimic nou în clasa politică românească.
   Feţe noi, aceleaşi "tarfe".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu